Emisiunea 288 Regi și Pioni – “Mihai Șubă – ca jucător de șah, autor de cărți și un interviu”
Ciorna de comparatie. Postarea existenta nu a fost modificata.

În această emisiune am vorbit despre unul dintre cei mai mari jucători români de șah – GM Mihai Șubă.
A câștigat campionatul României de șah de 3 ori, în anii 1980, 1981 și 1985. A fost campion european și mondial la seniori și veterani.
A scris cartea de șah "Dynamic Chess Strategy" care s-a vândut foarte bine în străinătate pentru că a adus ceva nou, din zona "crepusculară", din zona în care jucătorii de șah sunt pregătiți foarte bine și acel plus pentru victorie nu mai constă în cunoașterea tacticii, strategiei clasice etc, toți sunt foarte buni.
Această carte este tradusă în română. Pentru noi este importantă pentru că este român, pentru că este lăsată ca un fel de moștenire și este, după cum spune autorul, "ușor autobiografică".
A mai scris monografia "The Hedgehog" și cartea "Positional Chess Sacrifices".
Noi am prezentat o partidă jucată cu negrul împotriva GM Viktor Korchnoi la Beer Sheva în anul 1984, partidă explicată de altfel de marele maestru român în cartea sa "Dynamic Chess Strategy".
Am reușit apoi, după înregistrarea partidei, să-i luăm un interviu telefonic din care am selectat câteva fragmente. Am dorit să-l și vedem prin skype sau alte chaturi video dar n-am reușit. Am dorit să rămână în memoria noatră și vocea sa. Îl așteptăm în România la lansarea de carte.
Câteva linkuri interesante, nu am fost noi primii care să-i luăm interviu și ne-am informat.
https://www.chess.com/article/view/my-bookshelf
http://www.csu.ro/news/interviuri/55-interviu-cu-marele-maestru-international-mihai-suba
http://occidentul-romanesc.com/spania-tara-care-l-a-adoptat-pe-marele-maestru-international-de-sah-mihai-suba/
emisiune difuzată pe TVR Cluj ( https://www.regisipioni.ro/ ) în 16 mai 2020
În noua grilă de primăvară a TVR Cluj emisiunea noastră se va difuza sâmbăta de la ora 13.40 după Jurnalul Militar, reluarea duminică de la ora 9.10. Emisia live TVR Cluj poate fi urmărită pe http://www.tvrplus.ro/live-tvr-cluj .