Nov 222017
 


Subiectul emisiunii 209 – 17 noiembrie 2017 a fost:
– Pionii dubli cu vecini
“2 pioni dubli care au pioni pe coloanele alăturate îi numim PIONI DUBLI CU VECINI. Este clar această formaţiune de pioni dubli este mult mai sănătoasă decât cea de pioni dubli izolaţi. Acest lucru se datorează faptului că există posibilitatea ca aceşti pioni să se apere între ei. Avem următoarele puncte de vedere :
1. Pionii dubli cu vecini sunt mobili.
2. În final, pionii dubli cu vecini reprezintă o slăbiciune.
3. Dispariţia pionului vecin îi transformă în pioni dubli izolaţi.
Ce trebuie să facă cel care deţine pioni dubli cu vecini:
a) Să păstreze pionul vecin
b) Să evite schimbul figurilor şi să ajungă în final
c) Să avanseze pionii dubli şi să scape de ei dacă este posibil.
Ce trebuie sa facă cel care lupta împotriva pionilor dubli cu vecini:
a) Să scape de pionul vecin şi să transforme poziţia pionilor adversarului în pioni dubli izolaţi
b) Să încerce să intre în final prin schimbul figurilor”

Invitata emisiunii a fost:
Bencze Noemi, 14 ani, elevă in clasa a VIII-a la Liceul Teoretic “Josika Miklos” din Turda

Gazda noastră a fost ca de obicei maestrul FIDE Alin Toma Andreica.

Emisiunea pe youtube:

Termen limită pentru rezolvarea problemei emisiunii 209: vineri 24 noiembrie 2017.

Emisiunile noastre pot fi vizionate pe TVR Cluj de la ora 11.50 in fiecare zi, vineri fiind premierele şi reluarea lor având loc luni. Dacă nu le puteţi viziona la aceste ore, aceste emisiuni pot fi vizionate pe canalul youtube regisipioni.

Cine răspunde corect la trei din problemele emisiunii (problemele sunt prezentate la sfârşitul fiecărei emisiuni) va fi invitat alături de maestrul FIDE Alin Toma Andreica la înregistrarea uneia din viitoarele lecţiile de şah.
Puteţi să ne scrieţi răspunsurile la problemă pe mail la regisipioni@tvr.ro.

Pe site-ul TVR Cluj isi au locul acum informatii de actualitate, programul saptamanal propriu, alaturi de posibilitatea de urmarire live a emisiei noastre. Apare şi o descriere succinta a emisiunilor TVR Cluj si o prezentare a oamenilor care stau in faţa şi în spatele ecranului – ce scrie despre Regi si Pioni gasiti aici.
Emisiunile noastre pot fi urmărite de luni până vineri de la ora 11.50:
– luni – reluarea emisiunii noi difuzate vinerea precedentă
– marţi, miercuri şi joi – redifuzări ale emisiunilor din arhiva Regi şi Pioni – emisiuni dintre anii 2010-2017
– vineri – emisiune nouă (premieră)