Subiectul emisiunii 247 – 09 februarie 2019 a fost:
– Schimbul pieselor
Cadru din emisiune:
Invitatul emisiunii a fost CM Dan Horvat, CSM Cluj-Napoca.
“Nu întotdeauna partidele se încheie rapid, prin atacuri de mat, apărări şi contraatacuri decisive sau prin câştig mare de material, care fac rezistenţa adversarului fără speranţă.
Mai ales în cazul partidelor în care adversarii sunt de valori apropiate, partidele se prelungesc mult şi se decid în final, după schimburi de pioni şi figuri, când pe tablă rămân un număr redus de piese. Încă de la primele lecţii, tânărul şahist face cunoştinţă cu valoarea cantitativă a figurilor, pionul valorând 1 punct, calul şi nebunul 3 puncte, turnul 5 puncte şi regina 9 puncte.
În dicţionarul de terminologie şahistă schimbul este definit ca o mutare sau o serie de mutări prin care cei doi adversari efectuează schimburile unor figuri egale ca valoare (pion cu pion, figură uşoară contra a 3 pioni, damă contra a 3 figuri).
Aceste cunoştinţe elementare sunt folositoare, în primă instanţă pentru a evidenţia acele schimburi avantajoase care conduc la câştiguri de puncte (câştigul calităţii, respectiv schimbul figuri uşoare contra turn, doi pioni contra figură adversă, turn şi figură contra damă adversă etc) şi pentru a evita schimburi dezavantajoase de figuri (a ceda un cal pentru 1pion, o tură pentru un cal – a pierde calitatea, regina pentru o tură etc, în toate cazurile survenind pierderi substanţiale de puncte.
De asemenea acest punctaj serveşte la început şi pentru a efectua, la nevoie, schimburi echivalente (figură contra 3 pioni, figură şi doi pioni contra turn, regină şi pion contra 2 turnuri etc).
Schimburile de figuri (pioni, cai, nebuni, ture, Dame) se produc în toate cele 3 faze ale partidei, în deschidere, joc de mijloc şi final. Schimburile sunt o armă importantă, pentru că în toate fazele partidei ele sunt efectuate cu scopul obţinerii unor anumite avantaje mai mari sau mai mici, avantaje care la rândul lor generează planuri de joc ce urmăresc valorificarea lor.”
exemplu:
partida Alekhine Alexander – Brinckmann A. [C62]
Kecskemet-A Kecskemet (7), 1927
În noua grilă de primăvară a TVR Cluj emisiunea noastră se va difuza sâmbăta de la ora 13.40 după Jurnalul Militar, reluarea duminică de la ora 9.10. De luni până vineri vor fi redifuzări ale emisiunilor din perioada 2010-2018, de la ora 11. Emisia live TVR Cluj poate fi urmărită pe http://www.tvrplus.ro/live-tvr-cluj .
Dacă nu le puteţi viziona la aceste ore, aceste emisiuni pot fi vizionate pe canalul youtube regisipioni.
Gazda noastră a fost ca de obicei maestrul FIDE Alin Toma Andreica.
Emisiunea pe youtube:
Cine răspunde corect la trei din problemele emisiunii (problemele sunt prezentate la sfârşitul fiecărei emisiuni) va fi invitat alături de maestrul FIDE Alin Toma Andreica la înregistrarea uneia din viitoarele lecţiile de şah.
Puteţi să ne scrieţi răspunsurile la problemă pe mail la regisipioni@tvr.ro.
Pe site-ul TVR Cluj isi au locul acum informatii de actualitate, programul saptamanal propriu, alaturi de posibilitatea de urmarire live a emisiei noastre. Apare şi o descriere succinta a emisiunilor TVR Cluj si o prezentare a oamenilor care stau in faţa şi în spatele ecranului – ce scrie despre Regi si Pioni gasiti aici.